Anul fără vară ne amintește că zăpada de acum nu e așa rea

După o iarnă blândă, ne așteptam ca primăvara să vină cu orice, dar numai nu cu zăpadă.

Știm deja că tiparele vremii s-au schimbat din pricina încălzirii globale. Comparativ cu tot ceea ce ne aminteam din copilărie, este clar că lucrurile s-au schimbat. Ceea ce pare să se piardă în trecut însă este faptul că în 1816, vara nu a venit niciodată în emisfera nordică.

Anul fără vară a fost rezultatul erupției Muntelui Tambora din Indonezia, de pe 10 aprilie 1815. Aceea a fost cea mai mare erupție în 1.630 de ani și a putut fi auzită pe o rază de 2.600 de kilometri. Erupția a fost atât de puternică încât a spulberat o treime din munte și a trimis în atmosferă 145 de kilometri cubi de piatră, cenuș și gaze toxice.

Cenușa vulcanică s-a regăsit și la distanțe de 1.300 de kilometri de la erupție. La distanțe de 75 de kilometri, stratul de cenușă avea 1 metru grosime. Dintre oamenii care au supraviețuit erupției, norului de cenușă și valurilor tsunami de 4 metri, cei mai mulți au suferit infecții pulmonare din pricina sulfului din aer.

Cantitatea imensă de cenușă și picăturile de acid sulfuric din atmosferă au blocat lumina solară. Temperaturile medii globale au scăzut cu până la 0,7 grade Celsius. În aer a rămas un soi de ceață uscată, descrisă ca fiind un văl stratosferic de sulf.

În vara lui 1816, recoltele au fost distruse de zăpadă, iar unele râuri au înghețat. Recoltele distruse și transportul limitat au însemnat că oamenii au avut acces cu greu la hrană. În Irlanda s-a instalat foametea. În Germania au crescut prețurile la mâncare. În multe orașe europene s-au desfășurat greve. Din cauza stratului de cenușă din atmosferă, în Ungaria zăpada a fost maro, iar în Italia roșie. În China, sezonul musonului a fost dezechilibrat și au avut loc multe inundații.

După o vară de foamete și de oscilații ale vremii incredibile – temperatura creștea până la 35 de grade, iar în câteva ore ajungea din nou la valori sub zero grade – lucrurile au revenit pe făgașul normal. Data viitoare când ne plângem că ninge cu câteva zile înainte de începerea primăverii, să ne amintim că se poate mai rău.